Ieri ma indreptam vesela spre casa facand planuri de mers in weekend la munte cu Adonis. Trop-trop, ajung in fata scarii, unde il gasesc pe Pustiul vecin stand de vorba cu fata lui. Inchid telefonul si il salut. Zice, vezi ca te asteapta cineva la usa. Imi pica fata. Deci. Nici nu trebuie sa-mi spuna cine, desi aproape uitasem. Il intreb: ma ajuti? Se uita suspicios la mine, arunca un ochi catre fata si zice, sigur, ce iti trebuie?Zic, uite care-i treaba, aia care ma asteapta la usa e o dementa de care nu pot sa scap. I-am zis ca-s maritata, tu urci, te duci la usa mea si o iei la rost. Iti dau si cheia mea sa deschizi. Bine, zice, nici nu te intreb... NU, nu intreba. Bun. Luam liftul, hm... tentant, ce sa zic, iar noi doi in lift. Dar n-avem timp, e stare de urgenta. Opresc liftul un etaj mai jos de mine si cand sa deschid, Pustiul, tup, ma ia in brate si ma pupa cu foc. Mai, lasa asta. Ies, el mai urca un etaj. O iau tiptil pe scari, ajunge si el si se duce la Dementa.
- Ce faci aici?
- O astept pe prietena mea.
- Pai n-o mai astepta, nu vine acasa azi.
- Da' tu cine esti?
- Barba-su, cum cine sunt?
- Da' mai devreme ai iesit de alaturi.
- ... Sta frati-miu acolo, ai ceva impotriva?
- Nu plec.
'ai sa-mi bag. Sa vezi acum. Pustiul mai incearca una-alta, se ratoieste un pic la ea, doar-doar. Nimic. Bine. Urc scarile si ma duc tinta la el. Il iau in brate si il pup. Da' il pup, nene. Asta micu' uita brusc de Dementa si ma pune la zid. Ei, asta e. Trebuie. Nu? Ne pupam-pipaim in speranta ca vom fi lasati in intimitate. Nu ca de asta imi ardea atunci, stare de urgenta, nu? Dementa, nimic. Statea si se uita. Incep sa-mi pierd - iar - rabdarea si iau cheia de la el, si fara sa-i arunc vreo privire nebunei, il trag pe asta dupa mine in casa si trantesc usa. Cum intram, il dau la o parte si ma uit pe vizor. Nebuna statea in fata usii si se uita drept in vizor. Pustiul ma pipaie de zor si aud fâşâitul - mai baiatule, dar pregatit esti - pana sa-mi dau seama, jap. Ma trezesc trasa-n teapa. Nu ca nu-mi convine. Cu un ochi pe vizor, compilez si eu ca brusc mi s-a facut chef. Daca tot e la indemana... ma rog, la inde-altceva. Am inceput sa scot sunetele specifice, dar mult mai amplificate ca sa se auda de cealalata parte a usii. Pustiul se minuna si el de efectul pe care-l are. Dupa, prima grija. Ma uit iar pe vizor. Nu mai e. Deschid usa, Nu mai e. NU MAI E. Las usa deschisa si ma uit la Pusti. Am inteles, zice el. Ne mai vedem. Si a plecat. Ce nu face omul in stare de urgenta...
Urmeaza pauza publicitara cat sunt la muuuuuuuunteeeeeee... mmmm
No comments:
Post a Comment